[Proiect] Ziua de naştere a Darei

Pentru ziua de naştere a Darei, care va fi aniversată pe 12 noiembrie, ne-am gândit să facem în felul următor.

 

Dara adoră jucăriile de pluş, aşa că vrem ca fiecare persoană care doreşte să participe să scrie un mesaj de la mulţi ani pe un cartonaş sau o foaie, şi să faceţi o poză în care acesta să fie “ţinut” de jucăria voastră de pluş preferată. Să fie ori în faţa, ori în spatele ei, în funcţie de dimensiuni, astfel încât să se vadă clar ce scrie, şi să dea impresia că jucăria e cea care face urarea. Şi cum fiecare din noi are sau a avut obiceiul să-şi “boteze” jucăriile, mă gândeam că putem semna mesajul cu, de exemplu, “Teddy, Sarah’s plushie” sau “Pufi, Ana’s plushie”. (oricum mesajele trebuie semnate într-un fel sau altul 🙂 )Aţi înţeles ideea mea? 😀 Poate părea puţin infantil, dar nu e rău să ne amintim din când în când de cum e să fii într-adevăr copil…. ^.^

 

Ca de obicei, pentru toate proiectele “virtuale”, imaginile vor fi trimise pe adresa tuaeniwon.romania@yahoo.com, iar pentru acest proiect, data limită va fi 8 noiembrie.

 

Hwaiting! ^.^

[Proiect] Message Book

Odată cu aniversarea a 5 ani de Big Bang, fan clubul VIP Romania organizează un proiect numit Message Book. Deşi 2NE1 nu au nimic de sărbătorit în mod special (BlackJacks oricum le sărbătoresc existenţa şi succesul câştigat în fiecare zi), fan clubul Tuaeniwon Romania se va alătura şi el acestui proiect, din simplul motiv că vrem să facem ceva frumos pentru fete.

Prin urmare, în ce constă acest Message Book?

E un caiet în care vom aduna mesajele voastre pentru fete. Vom alcătui câte un caiet pentru fiecare din cele 4 membre, de aceea cei care vor să participe vor trebui să scrie câte un mesaj pentru fiecare din ele. Mesajul vostru poate fi scris pe orice fel de coală de hârtie sau carton, de orice culoare, pe care o puteţi decupa şi decora cum vreţi voi. Nu trebuie să depăşească dimensiunile unei coli A4, însă poate fi oricât de mic (dacă de exemplu vreţi să scrieţi numai “You’re the best! Hwaiting!”).

Mesajele trebuie să fie în engleză! (dacă nu sunteţi siguri pe engleza voastră vă putem ajuta la traducere, scriere sau corectare). Dacă ştiţi coreeană, puteţi adăuga şi cuvinte în coreeană sau chiar în limba română. Nu uitaţi să vă semnaţi pe ele, ca să vadă fiecare de la cine e!

Alături de mesajul vostru, puteţi trimite poze sau desene.

Dacă nu ne putem da seama pentru cine sunt destinate mesajele şi desenele, vă rugăm să le separaţi printr-un bileţel pe care să scrieţi numele, ca în foto de mai jos.

Veţi trimite materialele prin poştă, preferabil cu confirmare de primire, ca să fiţi siguri că ajung la destinaţie. Adresa este postată pe forum (http://tuaeniwonro.forumhit.ro/t118-message-book#194), iar cei care nu au cont o pot cere pe adresa noastră de e-mail tuaeniwon.romania@yahoo.com

Citiţi şi mesajul original postat de VIP Romania pe blogul lor. http://bbvipromania.wordpress.com/2011/07/28/proiect-big-bang-5th-anniversary-message-book/

Data limită pentru expediere este 3 septembrie. Cei care vin la fan meeting le pot aduce acolo. Vom avea şi la standul de la fan meeting cartonaşe pe care oricine va putea scrie câteva cuvinte pentru 2NE1.

Nu uitaţi că dacă vreţi să participaţi şi să scrieţi mesaje pentru ambele trupe, le puteţi trimite pe toate odată. (în total veţi avea 9 mesaje)

 

Am fi recunoscători dacă ne-aţi putea ajuta să strângem bani pentru caiete şi taxele poştale, printr-o contribuţie cât de mică pe care o puteţi trimite odată cu mesajele (cu confirmare de primire), dar nu e obligatoriu.

 

Pentru orice întrebări, comentarii, neclarităţi oricât de mici, ne puteţi contacta pe adresa tuaeniwon.romania@yahoo.com (e-mail sau Yahoo Messenger).

Spor la treabă! Hwaiting!